1 min read
Fermierii semnează un acord cu ministrul Agriculturii

Protestul fermierilor - Fermierii au semnat un acord cu ministrul agriculturii. 


După mai bine de 4 zile de la începutul protestului spontan, fermierii au semnat un acord cu ministrul Agriculturii care conține 7 puncte:


  1. "Echivalarea categoriei permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1 precum și înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregistrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV și respectiv a ITP-ului, cu exonerarea aplicării dispozițiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proiectului de lege aflat în dezbatere în Senatul României. Termen: proxima ședință de guvern.
  2. Ordonanța de urgență privind amânarea ratelor se află în avizare la Consiliul Concurenței. Termen: proxima ședință de guvern.
  3. Măsura compensării în cuantum de 100 Euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022. Termen: adoptare act normativ până la data de 15 februarie 2024, plata urmând a se efectua până la data de 31 mai 2024. Măsura acordării a 100 Euro pe UVM – vaca de carne. Măsura acordării a 100 Euro pe UVM – porc. Măsura acordării a !00 Euro pe UVM – pasăre.
  4. Discuțiile privind sistemul zootehnic vor avea loc în data de luni, 15 ianuarie 2024, și în prezența reprezentanților sectorului zootehnic.
  5. În ce privește condiționalitățile GAEC 7 și GAEC 8 amendamentul este trecut prin vot, la propunerea României, în Consiliul de Miniștri, de către 15 state, și a fost trimis către Comisie pentru a aproba derogarea.
  6. .A fost creat fondul de risc din care s-a reținut un cuantum de 3%, ceea ce reprezintă suma de 100 milioane Euro, după cum urmează: a) 40 milioane Euro din subvenții; b) 30 milioane Euro de la UE, sumă solicitată și aprobată; c) 30 milioane Euro de la bugetul național. Până la data de 31 ianuarie a.c. se așteaptă procesele verbale de calamități aferente anului 2023, și va fi elaborat actul normativ pentru plata despăgubirilor fermierilor afectați de secetă.
  7. Completarea regulamentelor de organizare și funcționare a agențiilor/subordonatelor MADR urmare a reorganizării precum și întărirea codurilor de etică aplicabile, conform legii"

Celelalte revendicări vor fi supuse analizei instituțiilor și autorităților naționale și europene, urmând a fi soluționate, cu sprijinul MADR, au precizat protestatarii. Tot sâmbătă, de la ora 18.00 protestatarii se află la Ministerul Transporturilor, iar de la ora 20.00, ei vor merge la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Duminică, de la 11.00, delegația va merge la Ministerul Finanțelor, conform Mediafax. Traficul pentru autoturisme prin punctele de trecere a frontierei Calafat, Bechet, Siret și Nădlac s-a desfășurat normal, fără timpi crescuți de așteptare, în ciuda protestelor fermierilor și transportatorilor, potrivit Poliției de Frontieră.